Iubirea mea din veșnicii

Iubirea mea din veșnicii, de după nori și stele,
Înflăcărată ești mereu, și-n vremurile grele,
Ești vie-n văile adânci, și în pustiu ești vie,
Căci Tu iubire ce te am, ești cea din veșnicie.

Tu mă trezești în zori de zi, cu zâmbetului pe față,
Ești nelipsită pe-al meu drum, ce eu îl am în viață,
Căci în amurgul cel din zi, te văd mereu pe Tine,
Iubirea mea din locul viu, te simt mereu în mine.

Fiorul Tău m-a-nconjurat, prezență minunată,
Și mi-a adus ce n-am avut în viață eu vre-o dată,
Ea mi-a adus doar bucurii, și binecuvântare,
Eu a Ta margine n-o văd, căci ești atât de mare.

Cuprinzi pământul și un cer, sunt toate ale Tale,
Cuprinzi și mările adânci, și vremea ce din vale,
Iubire-atât de mare ești, frumoasă-ntotdeauna,
La un sfârșit Tu ești acea, care-mi va da cununa.

Dar pân-atunci Tu mă hrănești, să nu mă sting vre-odată,
Sub nici-un nor, nici în furtuni, nici valul cel de apă,
Iubirea mea din veșnicii, cu păr ce-i argintiu,
Ești Tu Isus, al meu Stăpân, adevărat și viu.

Fiorii Tăi mă încălzesc, când pătura de gheață,
Se-așterne-ades în fața mea, mi-aduce numai ceață,
Lumină dragoste Tu-mi ești, în bezna cea de noapte,
Căci eu și-n nopți mereu te simt, iubire-atât de-aproape.

Și-n larg de mare eu te văd, când Tu mă duci aproape,
De malul care îl vedeam mereu așa departe,
Iubirea mea din veșnicii, eterna fericire,
Speranță vie îmi aduci, c-ajung în nemurire.

Mereu aprinsă să rămâi, să nu pleci de la mine,
Vreau orice pas pe care-l fac, să-l fac numai prin Tine,
Pân-la sfârșit vreau să iubesc, cum n-am iubit vre-o dată,
Vreau inima să îmi cuprinzi, nu jumătate... toată.

De Tine să mă-ndepărtez, nu este-a mea dorință,
O am pe cea în care Tu, îmi umpli-a mea ființă,
Cu lacrimi eu te voi hrăni, tu vie să rămâi,
Dar nu oricum, te vreau mereu, doar ca acea dintâi.
Amin autor: Diana