Vestitorul Primăverii

De sub mantia cea albă
A zăpezii-n ger presate,
S-a iscat o floare dalbă
Prima 'n-a anului salbă,
Cu petale-oval marcate.

Ea-i plăpândul ghiocel,
Floare dragă primăverii,
Şi-n verde crud, mititel,
Cu-al său dulce clopoţel
Anunţând sfârşitul iernii.

Chiar de este frig afară
Şi de vânt încă mai bate,
Din crusta rece răzbate;
El e semn de primăvară,
Prima floare, între toate!

La toţi el cu drag aduce
După iarna ce-a trecut
Cu-al ei avânt şi tumult,
Bucuria scumpă, dulce,
Primăvara, c-a-nceput!

Dacă sufetu-ţi vibrează
La prezenţa-i drăgălaşă
În frumoasa lui cămaşă,
Asta arată că veghează
Floarea mică şi gingaşă!

Ca un sol de veste bună
Primit este de-ori şi cine
Cei ce-au suflete senine,
Cei ce-l caută, împreună
Văd prin el, dorinţe pline.

El e scump şi-i maiestuos
Pentru cei ce vor să vadă
În timpul de promenadă -
Cum căpşorul, şi l-a scos
De sub stratul de zăpadă.

Dumnezeu l-a programat
De-a vesti-al iernii sfârşit
Şi pe drept sol s-a numit,
C-afar' s-a desprimăvărat,
El fiind semnul mult dorit.

Flavius Laurian Duverna
01 martie 2007