De-ar avea o gură marea.
Omului de i-ar vorbi.
Ea ar pune întrebarea:
„Cât sărat tu vei mai fi?”
De-ar putea şopti azi vântul
La urechile omeneşti.
Ar zice: „Unde-i Cuvântul?
Tot purtat ca mine eşti!”.
De-ar putea să zică gheaţa.
Câte n-am mai împlint.
Că ne-am întrecut cu viaţa.
Noi mai reci am devenit.
De-om da muntelui o gură.
Ar striga înfiorător.
Şi ar zice: ”Atâta ură,
e în omul muritor! „
Norul ar striga mai tare
Şi ar curge ape mii.
Aţi uitat de ascultare.
Omule, supus să fii!