Ferice de omul care nu se duce
La sfatul celor răi ca să se spurce.
Pe calea păcătoşilor nu se opreşte.
Nu se aşează pe scaunul celui ce batjocoreşte.
Ci în Legea Domnului, plăcerea îşi găseşte.
Şi zi şi noapte la legea Lui gândeşte.
El este ca pomul lângă apă sădit.
Şi dă roade când vremea i-a venit.
Şi ale căre-i frunze nu s-au vestejit.
Tot ce începe duce la bun sfârşit.
Nu tot aşa este cu cel nelegiuit,
El este ca pleava ce vântu-l va sufla.
Şi la judecată cu capu-n sus n-a sta.
La fel şi păcătoşii, stau adânc mâhniţi
În adunarea oamenilor neprihăniţi.
Toate căile sunt în a Domnului privire,
Dar calea păcătoşilor duce la peire.