Mereu mi-au spus că-s fără minte,
Că mi-am dat haina la săraci.
Au râs că nu-mi adun avere.
Şi banii dăruiesc la fraţi.

Au râs, că eu nu sunt la modă,
Că port aceleaşi haine iar.
Priveau şi viaţa-mi şi lucrarea,
Şi tot nimic nu-nţelegeau.

Râdeau că le vorbeam de Domnul,
Că la biserică mergeam,
Că nu răspund cu-acea monedă,
Cu care ei se aşteptau.

Nici vorba chiar nu se mai leagă,
Căci nu-mi mai iese ce-i stricat.
Altă gândire, şi valori în viaţă,
Respins, fericit, şi-un om schimbat.

Nu sunt pierdut şi fără minte,
Aşa de lume am fost numit.
Dar eu mă bucur că sunt altfel.
Că Dumnezeu m-a mântuit.