Oricât aş vrea nu sunt pe plac,
Nici prin ce spun, nici prin ce fac.
Nicicând vorbesc, şi nici când tac.
Acestea toţi creştinii trag.

Neînţeles şi ignorat.
Privit mereu ca un ratat.
Dar totuşi sunt un om iertat
Şi am ca Tată pe-mpărat.

Nici nu-mi doresc a fi-nţeles.
De ei în mijloc nici ales.
Mă-nţeapă rău ca nişte spini.
Mă muşcă des ca nişte câini.

Dar toate rabd, nu mă răzbun.
De Tine Doamne tot le spun.
Şi-Ţi spun durerea şi necazul,
Că iarăşi mi-au lovit obrazul.

Şi sufăr, însă aşa mai mult,
Mă-nvăţ de Tine să ascult.
Şi ştiu că suferinţa Ta,
A fost mai mare ca a mea.

Am altă ţintă şi gândire,
Nu mai conduce a mea fire.
Îl las pe El să răsplătească,
Prin mine ca să se slăvească.