Am început să caut, în lume zi de zi.
Să ştiu ce-i fericirea, credeam c-o voi găsi.
Şi doar cu nemplinire inima mi-am umplut,
Aşa nefericit, mai tare m-am făcut.

Spune-am că nu sunt singur, în juru-mi m-am uitat,
Dar a venit o vreme, când toţi m-au lepădat.
Şi am strigat: “O, Doamne, de ce m-au părăsit?
De ce-am rămas acuma, aşa dezamăgit?

Credeam că sunt puternic şi voi înainta.
M-am încrezut în mine, dar nu în mâna Ta.
Mi-am pus toată silinţa, ca să fiu neclintit.
Şi-am înţeles pe mine, eu singur m-am minţit.

Mi-am aţintit privirea spre tot ce-i pieritor.
Şi am uitat de mine, că sunt un muritor.
Plăcerile de-o clipă m-au umplut de amar.
Şi am făcut din viaţă adevărat coşmar.

Dar într-o zi în mine totul a fost schimbat.
Eu am primit iertarea, şi nu doream păcat.
O linişte deplină golul mi-a înlocuit.
De-atunci Doamne cu Tine sunt cel mai fericit.