Tu stai pe piatră la Olar.
Ce face El, nu ai habar.
O, de-ai fi stat tu liniştit!
Demult, vasul ar fi sfârşit!

Dar un lut eşti încăpăţânat.
Şi o altă formă ai luat.
Olarul mult se întristează,
Şi iarăşi lutul îl lucrează.

Te tot frământă răbdător,
Iar tu, eşti neascultător.
O nouă şansă-ţi dăruieşte,
De piatră iarăşi te lipeşte.

Iar tu, un lut indiferent,
Ştrici vasul cel lucrat atent.
Nu stai o clipă în tăcere
Să simţi a Lui mare putere.

O, lutule-ncăpăţinat!
Să ştii că poţi fi aruncat!
Căci nu te vrei un vas frumos
În care să fie Hristos.