Mai iartă-ne odată …

Mai iartă-ne, o, Doamne, a nu ştiu câta oară
Pentru fărădelegea ce-o vezi în aste vieţi!
Ea-i pată omenească pe-o fiinţă superioară
Ce iscă, prin păcate, doar lacrimi şi tristeţi!

Ne fă mai buni, Mărite, şi dă-ne-un pic de minte,
Să nu mai fim, azi, robii acelor ce mai cred
Că ei sunt chiar stăpânii ce-şi pun doar dinainte
Valorile umane la care dânşii-acced,

Împrăştiind cu milă, spre toţi, în consecinţă,
Puţină Libertate, Smerenie şi Dor,
Schimbând mentalitatea de hoţi fără Credinţă,
În Har şi Rugăciune, spre Slava Ta şi-a lor!