Când glasul Tău...

Când glasul Tău am înţeles
De a urma, pe îngusta cale
Cu multe restricţii ale sale -
Isuse Doamne, atât de des
Mi-au răsunat vorbele Tale!

Puse fiindu-mi în conştiinţă
Ca şi seminţele, în pământ
Ce-au căzut în val de vânt,
Au răsărit, şi-au prins fiinţă
Ca roade-ale Duhului Sfant.

Iar când naşterea din nou
Îşi va da roadele, depline,
Fără de plânset şi suspine
Va răsuna, acel sfânt ecou,
Al vorbelor, scumpe divine.

Lucrarea Lui, nepricepută
Cum e şi-a vântului ce bate
Şi nu ştii de unde răzbate,
Continuă, când e-ncepută
Să ducă taina mai departe.

Şi prin fărâma de credinţă,
Ca şi un bob mic de muştar
Ce poate-ajunge un stejar,
Voi urca sus, spre biruinţă
S-ajung la Jertfa din Calvar.

Ea lumii-ntregi îi aminteşte
Că înălţată, fiind pe cruce
În susurul cel blând şi dulce
În credinţă, de-o primeşte
Viaţa din nou poate-aduce.

Flavius Laurian Duverna
07 martie 2007