L-am întâlnit pe Domnul

L-am întâlnit pe Domnul, în zorii dimineții, atunci când cu iubire El ochii-mi deschidea,
Când mă lua de mână, de ziua tulburată, și prin a ei mânie, ușor El mă trecea.

Eu l-am văzut când viața, venea cu-a ei tristețe, când eu doar fericire simțeam în al ei greu,
Căci lăngă mine-n viață, mereu este doar unul, vre-o dată nu e omul, El este Dumnezeu.

L-am întâlnit pe Domnul, când luna de pe ceruri, în noapte a Sa urmă, mereu îmi arăta,
Să nu gust rătăcirea, ce-aduce-o veșnicie, ce-i doar întunecată, ca și o noapte grea.

Spre malurile nopții, El mă ducea în taină, să văd mereu lumina, la capătul de drum,
Și nu e doar trecutul, căci eu pe El în cale, la orice pas în viață, îl întâlnesc și-acum.

L-am întâlnit pe Domnul, în geamătul de jale, când nu vroia să plece, atunci l-am întâlnit,
Căci doar a Lui putere, să îl alunge poate, din gemete și jale, doar El m-a izbăvit.

M-a dus în fericirea, ce margini ea nu are, și m-a sădit în locul ce-i plin de fericiri,
Ca să cunos fiorul, acelei din vecie, acel fior ce este-al eternei vii iubiri.


L-am întâlnit pe Domnul, în toiul de furtună, în fluierat de vânturi, în valul după val,
Furtuna potolise, El a oprit și vântul, și dintr-o dată-n valuri... eu m-am trezit la mal.

La mal de suferință, la mal și de necazuri, la mal de multe lacrimi, mereu eu m-am trezit,
În ele niciodată, nu-s singur... eu pe Domnul, în toate-ntotdeauna, mereu l-am întâlnit.

Vre-o dată nu se-ascunde, îi văd mereu iubirea, îi simt mereu căldură... îl văd pe Dumnezeu,
În calea vieții mele, ce știu că e greoaie, dar pentru mine greul... vre-o dată nu e greu.

Căci eu pe drumul vieții, l-am întâlnit pe Domnul, mai mare fericire, nu poate a mai fi,
De-ar fi s-aleg odată, ce mi-aș dori în viață, aș vrea ca eu pe Domnul, din nou a-l întâlni.
Amin