Când te-am chemat în viața mea

Când te-am chemat în viața mea, îndată Tu ai coborât,
Și valul ce se ridica, cu un cuvânt Tu l-ai oprit.

De el îndată m-ai trecut, să nu mă-nece-n amăgiri,
Nici pasul pe al vieții drum, să nu îmi fie cu opriri.

Când te-am strigat în vremi târzii, Tu ai grăbit un răsărit,
Pe raze vii prin susur blând, la mine Doamne ai venit.

Fiorul dragostei dintâi, în inimă Tu l-ai lăsat,
Vre-o dată să nu obosesc, să te iubesc cu-adevărat.

Adâncul din al meu suspin, doar Tu Isus l-ai auzit,
Căci doar divine alinări, când suspinam eu am simțit.

Un zâmbet inimii i-ai dat, și sacul umed de-ntristări,
Puterea Ta l-a ridicat, căci Tu ești Cel ce duci poveri.

Ești Cel ce rănilor adânci, aduci balsam vindecător,
Și zborului ce e înfrânt, puteri de-a fi din nou un zbor.

Și inimilor ce muțesc, ești Cel ce grai le dar mereu,
Tu glasul lor vrei să-l auzi, cum Ție-ți cântă Dumnezeu.

Pe-o margine când eu tăceam, și Tu cu mine-atunci erai,
A mea tăcere numai Tu, s-o înțelegi mereu puteai.

Căci ridicat de jos am fost, și când eram doar un tăcut,
Cât eu doream să mă ridic, doar Tu ești Cel ce ai știut.

Și-acum spre ceruri când privesc, auzi chiar și privirea mea,
Căci văd lumina printre nori, să mă conducă ce ar vrea.

De pe înaltul tron m-auzi, de-oriude astăzi eu aș fi,
Și glasul... și tăcerea mea, în nopțile târzii... și-n zi.
Amin