Mă gândesc așa, o, Doamne, dacă aș fi fost Ilie
Aș urca-ntr-un car de foc ca să mă desprind de glie?
Mă oprește numai faptul c-acel car era de foc
Și mă-nfricoșez la gândul: "Oare n-aș fi ars pe loc?"

Oare ce primește focul dacă nu tot foc în el?
Căci orice e diferit, l-ar fi mistuit de fel
Mă gândesc că și Ilie tot un foc în el avea
De-a putut să urce-n carul care sus în cer ducea

Toți știau că Domnul 'nalță pe Ilie sus la cer
Poate se-așteptau să urce într-un car făcut din fier
Ce măsură de credință a avut în el Ilie
Te rog, Tată scump din ceruri, să îmi dai puțin și mie!

Fă-mi ca inima sa ardă pentru Tine necurmat
Ca să pot să trec prin Focu-Ți, ca să ies tot mai curat
Orice vas e curățit și e întărit prin foc
Fără încercarea asta nu e bun, nu-i bun deloc!

Vei descoperi prin foc tot ce facem și clădim
De e aur, pietre scumpe, sau e fân tot ce zidim
Dacă ai aduce carul ca să urc în el și eu
Oare n-aș arde ca fânul? Cred că, Doamne, n-ar fi greu...

Dă-ne vremi de pocăință ca s-ajungem în grânare
Și ferește-ne de pleava aruncată spre pierzare
Și când carul Tău de slavă pogorât-ai să ne-aduni
Dă-ne inimi ca să ardă, pentru ceruri fă-ne buni!