Adevărul...

Adevărul este ca un soare
Răzbește-n întunericul cel mare
Prefer prin adevăr să deranjez
Decât cu lingușiri să menajez.

Dar unii nu vor adevărul să audă
Iluziile distruse nu vor să le spună
Dar recompensa pentru adevăr știm este
Nu pe pământ ci-n cerurile măiestre.

De adevăr se-mpiedică câteodată omul
Ce cade, își revine, se mai coace ca și pomul
Pe când minciuna ca un val rapid se răspândește
Adevărul la iveală iese încet, dar strălucește.

Minciuna e grăbită, adevărul însă așteaptă
De adevărul spui tu ești pe calea dreaptă
Un adevăr nu poate fi împrumutat
El e întotdeauna al tău, l-ai experimentat.

În urma amăgirilor universale
A spune adevărul e-un act de curaj mare
Iar cine caută adevărul riscul își asumă
Să dea de el curat nu doar de-o brumă...

Dă-i omului o mască ca adevăr să-ți spună
Că lumea e un teatru, omul un actor și humă
În trei etape adevărul întotdeauna apare
Ironizare, negare, acceptare.

Păzește-ți inima mai mult decât orice
Din ea ies izvoarele vieții veșnice
Căci la ce folosește toată lumea de-i a ta
De sufletul ți-l pierzi când duhul ți-l vei da?

Iisus e calea, adevărul și viața
Întoarce-ți privirile spre El să îi vezi fața
Te luminezi de bucurie spre El fața întorcând
Cu Adevărul Lui pe chipu-ți strălucind.

Simona Lucescu, 17 Noiembrie, 2020