Limpezire
Să-mi fie ochii limpezi, cu iubire
Pe cel de lângă mine să îl văd ca om
Între oameni să nu fac deosebire
Rasismul e al urii vechi simptom.
Să-mi fie gândurile apă limpede curgând
Adevărata graniță a libertății e gândirea,
Gândirea sănătatea mea influențând
Căci gândul influențează omenirea.
Să-mi fie vorba limpede, o zi de primăvară
O vorbă bună nu costă nimic, dar este scumpă
E un balsam ce curge lin pe-o rană
Povara și durerea vieții o pune în umbră.
Inima omului e întotdeauna dreaptă
În tot ce nu-l privește personal pe el
E mare lucru să ai o inimă înțeleaptă
Inima sinceră nu se înșeală defel.
Gândul îmi limpezește alte gânduri
Dar nu îmi limpezește suferința
Eternitatea este doar imboldul
Prin Har, mi se mărește și credința.
Ca ochiul sănătos este curatul cuget
Nu poate suferi deloc vreo murdărie
De-a lungul vieții este multă suferință-n umblet
Dar de nesuportat mizeria din vorbărie.
Vreau limpezire în tot ce ține de mine
Doamne, Te rog, mă luminează
Căci tot ce sunt, eu sunt mereu prin Tine
Tu limpezește apele, mă cercetează.
24 Aprilie, 2021
Simona Lucescu
“Cum lacrima iese din ochi, astfel iese gandirea pe buze” Mihai Eminescu