Melancolie de toamnă

Cad frunzele zburând ca gândurile mele
Se veștejesc copacii ca părul încărunțind
Mai rece suflă vântul, mai arzătoare stele
Rouă de dimineață și ceață aducând.

Recolta este coaptă, ca omul copt la minte
Trecut-au zile bune, trecut-au zile rele
Domnița toamnă tare ține la îmbrăcăminte
Culorile-s pastelate, durerile sunt grele.

E soare și e bine, iz de melancolie
A tot ce a fost și este, și încă poate a fi
Cad fulgi de frunze, iubirea reînvie
Cel ce iubește trebuie mereu a se jertfi.

Sărutul toamnei e dulce, vălul irezistibil
Petale colorate, parfumuri aromate
Oricât de înalt copacul, frunzele-i cad sensibil
Cu ele și povestea anotimpurilor uitate.

Când toamna oftează, natura ne dă rouă
Când toamna zâmbește, omul iubește
Când toamna plânge, afară plouă
Melancolic poetul încet îmbătrânește.

O frunză de toamnă acoperă rușinea omenirii
Păcatul e la ușă, putem să-l stăpânim
Rebelă mintea împotriva Domnului și a firii
În toamna asta ne înțelepțim sau ne înrăim?


Simona Lucescu
14 Septembrie, 2021