Lacrimi de fericire cad pe obrazul dimineții
De dor din sufletul meu curge rouă
Cântă din liră amurgul bătrâneții
Te îmbrățișez pământ cu mâinile amândouă!

Vedeam bunicii mei iubind pământul
Și roua ce cădea sclipind de dimineață
Căci omul și natura își iubesc veșmântul
Și roua care cade rece îndrăzneață!

Freamătă roua ce reflectă cerul peste tină
Deși în lut sufletul omului spre cer tânjește
Roua pământului e viața veșnică și e lumină
Căci Dumnezeu viața păcătosului dorește.

Românul își iubește obsesiv pământul
Și roua care cade pe pământ și a lui față
E raiul pământesc ce nu i-l va lua vântul
În vijelii întunecate și-a vieții groasă ceață.

Simona Lucescu
August 2,2021