Domnul e de partea ta!
Clipe grele, clipe triste
Sunt zile, când ești sfârșit
Crezi că n-o să mai existe
Zile să fii fericit
Ești total descurajat,
Totul îți merge pe dos,
Ești de toate bulversat
Nimic nu mai e frumos
Parcă te rogi în zadar
Și nu mai ești auzit
Nu simți al Domnului har
Tot îți pare năruit
Și puterea și credința
Și nădejdea, ce-ai avut
Nu vezi nicicum biruința
Te simți ca un om pierdut.
Dar Isus cu mână tare
Te ridică cu putere,
Îți aduce alinare
Îți aduce mângâiere.
Teama încet se risipește
Ținta ta, se vede iar
Fiindcă Domnul, te iubește
Ți-a fost teamă, în zadar
Domnul e de partea ta
Nu te lasă la necaz,
Te scapă din mâna rea
Al celui care e treaz,
Al celui rău veninos
Ce pierdut te vrea, în toate
Chiar din mâna lui Hristos
Ar vrea să te ia, de poate
Zi și noapte urmărește
Slăbiciunea să ți-o vadă
Tu fii tare, te trezește,
Să n-aibă nici o dovadă
Ce ar putea să te doboare
Domnul, e de partea ta
Vor veni mii de ajutoare
Și victorie vei avea!
Crezi în Domnul cu tărie
El te ajută, orice ar fi,
În a Sa Împărăție
Să ajungi, printre cei vii
Care L-au slujit cândva
Pe Isus, cu dăruire
Acum sunt în lumea Sa
Au parte de fericire.
Locul tău, acol să fie
Chiar la dreapta Lui, să stai
În a Sa Împărăție
Slavă veșnică să-I dai!
Amin
Câmpia Turzii, 22 februarie 2022