Ca stropii deşi de ploaie-n miezul verii,
Ce răcoresc pămîntul însetat,
Sunt binecuvîntările ce-n suflet
Mi le reverşi, o, Doamne, ne’ncetat.

Păstrează-mă, de Tine, mai aproape,
Ca pe un pom sădit lîngă izvor:
Să fiu udat mereu de-a Tale ape,
Iar roada să mi-o dărui, tuturor!

M-ai zămislit cu-atîta dor în suflet,
Şi mai apoi pe nume m-ai strigat.
Mi-ai pus în palmă, vise şi speranţe
Şi-un duh de viaţă nouă Tu mi-ai dat.

Şi-ades îmi mîngîi fruntea ostenită,
Să m-odihnesc, m-aşezi în braţul Tău,
Iar de m-atingi, îmi vindeci orice rană
Şi mă deslegi din laţul celui rău.

Îţi mulţumesc, că nu mi-e pasul singur,
Iar greul vrei să-l ducem împreună.
Îţi mulţumesc, că-mi eşti un Bun Prieten
Şi-n bucurii şi-n vreme de furtună!