Mă-ntreabă vîntul cel hoinar,
şoptind prin frunze de salcîm:
"de unde vin, mînat de doruri?
cin' m-a trimes pe-acest tărîm?"
Mă-ntreabă păsări călătoare,
ce-şi poartă zborul spre-alte ţări:
"de unde ştiu 'ncotro mi-e cuibul
când mă înalţ in depărtări?"
Si ploaia veselă, zglobie,
ce-mi spală lacrima pe-obraz,
mă-ntreabă plină de uimire:
"ce ţine-al norilor zăgaz?"
Iar ghiocelul, cel ce-mi spune
că niciodată nu-i tîrziu,
cînd, biruind, străpunge gheaţa,
mă-ntreabă:"eu de unde ştiu?
De unde ştiu in somnu-mi tainic,
adînc sub plapuma de nea,
că primăvara e aproape
şi poarta să-i deschid, ar vrea?"
Iar trandafirul din grădină,
în purpură înveşmîntat,
veni să-mi spună ce minune
in viaţa lui s-a întîmplat:
eram un fir, un mic grăunte,
ascuns sub bulgări de pămînt;
dar poţi să-mi spui:"prin ce miracol
m-am transformat în cel ce sînt?"
Chiar inima-mi în piept tresaltă:
"simt un imbold, deasupra firii;
de ce din trupul meu de carne,
visez la taina nemuririi?
Iar ochii îmi înalţ adesea
privind pierdută-n departare
de parc-aş aştepta răspunsul
de-acol' de dincolo de zare."
Privind la pumnul de ţărină
ce se zbătea să înţeleagă
taina puterii ce susţine
de-o veşnicie, lumea-ntreagă,
un glas din ceruri îi răspunde,
cu un cutremur de pămînt:
"Te-ntrebi de ce, nu ştii de unde?
Pentru că sînt, ACEL CE SUNT!"