Plângerile lui Ieremia

Eu sunt omul care suferința a văzut
De nuiaua urgiei Domnului am fost bătut
Să tot strig și să tot cer eu ajutor
Rugăciunea mea nu e primită, oare am să mor?

Pacea mi-ai luat-o, fericirea n-o cunosc deloc
Mi s -a dus puterea de viață și nu am noroc
La necaz și suferința mea eu mă gândesc
Cu pelin și cu otravă zilnic mă hrănesc.

Însă iată ce gândesc în inima ce bate
Să mai trag nădejde în Acel ce totul poate?
Bunătățile Domnului Prea Sfânt nu s-au sfârșit
Îndurările Lui nu sunt la capăt când m-am prăbușit….

Ci se înnoiesc în fiecare dimineață
Și credincioșia Lui e atâta de măreață
Domnul este partea mea de moștenire
Tu nădăjduiește în El și vino-ți acum în fire!

Domnul este bun cu cine în El nădăjduiește
Cu sufletul care îl caută și îl proslăvește
Ajutorul Domnului e bine să-l aștepți mereu
În tăcere, umilință și răbdare când e greu.

În tinerețea lui e bine ca un om să poarte
Un jug pe care Domnul îl face să-l suporte
Să învețe să tacă și să se izoleze
Singurătatea omului îl îndeamnă să vegheze.

Gura cu țărână neagră mi-am umplut
Mi-am făcut curaj doar cu nădejdea ce-am avut
De ocări și lovituri pe obraz m-am săturat
Nu pentru totdeauna Domnul Sfânt m-a lepădat!

Dumnezeu pe un om de l-a mâhnit
Se îndură iar de omul care -i necăjit
El nu mâhnește bucuros pe nimeni niciodată
Îi dă o lecție dar îl reabilitează totodată.

De ce să se plângă omul oare când trăiește?
Fiecare în dreptul lui, omul păcătuiește
La umbletele noastre bine să luăm seama
Azi să ne cercetăm cu toții, să ne prindă teama!

25 Februarie, 2022
Simona Lucescu