Aş vrea să fiu un pom, pe-o margine de drum,
Cu niciun gard în jur să mă-mpresor,
Iar rodul meu, greu atârnând pe ramuri,
Să potolească foamea oricărui trecător.

Aş vrea să fiu fîntînă, printre nisipuri arse,
Un ochi de apă limpede-n pustie,
Iar celor însetaţi, fără de plată,
Setea să le-o alin, cu apă vie.

Aş vrea să fiu , din vânt, o adiere,
În locuri de arşiţă şi deşert,
Cu braţu-mi răcoros, să-ţi mângâi fruntea,
Cînd totu-n jur e-ncins şi e inert.

Şi-n mijloc de furtună, cînd valuri furioase,
Strivesc corăbii sfărâmate-n stânci,
O insulă aş vrea să fiu, născută
Din volburarea apelor adânci.

Şi-aş vrea să fiu, spre cer, un zbor de aripi,
Cînd lanţuri grele-atârnă la picioare,
O rază de lumină-n întuneric,
Balsam pentru o rană care doare,

Un umăr pentru cel ce vrea să plîngă,
Un braţ puternic, pentru cel căzut,
Iar pentr-un călător, ajuns la capăt,
Aş vrea să fiu, din nou, un început.

Aş vrea să plâng cu sufletul ce plânge,
Şi să-mi împart cu alţii, bucuria,
Aş vrea să fiu şi eu, un trup pe cruce,
Dând jertfă pentru alţii, ca MESIA!