Un popor dușman întunericului

Pășteau în noapte cai negri, înotând în sânge,
nechezau blestem peste un popor, dușman întunericului.
Țipete de mame și copii îngroziți se auzeau aproape și departe,
prin șuierul obuzelor,
care blestemau pacea poporului, dușman întunericului.
Printre țipete se auzeau cum se frâng copacii bătrâni,
ca vaietele părinților ce-și văd fiii uciși.
Noapte, frig, comenzi scurte și țipătul
ce seamănă cu vaietul cucuvelelor ce numără morții;
un cărucior zdrobit, o păturiță sfâșiată de schije
ce atârnă ca niște mâini rupte ale unui copilaș
care învățase să-și cheme părinții...
Ecourile dușmanilor
ating gemetele duse de vântul puternic,
condamnat parcă și el la moarte.
Primăvara ce-abia a venit, deschide ușile larg cimitirelor,
florilor ce se împotrivesc să adoarmă
pe movilele bravilor, iubiților copii,
al unui popor dușman întunericului.

Alexandrina Tulics, 1 Martie 2022- Delafield