M-ai purtat mereu pe brațe
Autor: Diana14  |  Album: fara album  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de DianaGU in 02/03/2022
M-ai purtat mereu pe brațe

M-ai purtat mereu pe brațe Domnul meu iubit Stăpân,
Ai oprit acea săgeată, aruncată de-un păgân,
Doamne niciodată singur, n-ai lăsat ca eu să fiu,
Un izvor de viață Doamne, mi-ai adus și în pustiu.

Bucuria mântuirii, Tu ești Cel care mi-a dat,
Chiar atunci de întristare, când eram eu apăsat,
M-ai trecut de multe ziduri, m-ai trecut Doamne de văi,
Și de vrăjmăsia celor, care sunt atât de răi.

Mi-ai adus doar biruință, și-o cântare mi-ai adus,
Ca să te slăvesc întruna doar pe Tine scump Isus,
Pentru toate pentru mine ce tu faci... eu n-aș putea,
Să te răsplătesc vre-o dată, oricât Doamne-aș încerca.

L-al Tău piept mereu odihnă, eu în lupte am găsit,
Doar ținându-te de mână, eu nicicând n-am obosit,
Căci Tu din a Ta putere, chiar și mie-n dar mi-ai dat,
În bătăi de vânt... de valuri, Doamne nu m-am clătinat.

Căci în toate-mi ești tărie, loc de adăpost îmi ești,
În picioare stau pe stâncă, înspre mine când privești,
Simt fiorul de iubire, când îl cer... căci Tu Isus,
De pe tronul îndurării... glasul îmi asculți... de sus.

Mă duci sa cunosc apusul, să-mi aduci un răsărit,
Și-n răbdarea pentru mine, ești Isus nemărginit,
Dintr-un larg întins de mare, la liman mă duci mereu,
Căci mă-ncred doar în puterea, Ta cea mare Domnul meu.

Cred făgăduința dată, lângă mine că Tu ești,
Cred că niciodată Doamne, nu ai să mă părăsești,
Și credința îmi aduce o nădejde că-ntr-o zi,
Noi doi într-o veșnicie, împreună-n veci vom fi.
Amin (diana)
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 202
Opțiuni