—Nu mi-e teamă de lăsarea serii, ea îmi aduce un timp de a sta cu stelele de vorbă, ea îmi arată cât e de minunată luna, cât de plăcută e noaptea.
—Nu mi-e teamă când razele se ascund... de nu s-ar ascunde... nu aș vedea frumusețea nopții, nu aș înțelege jocul stelelor, nu aș înțelege că noaptea e plină de viață.
—Nu mi-e teamă de noapte, căci Cel ce o aduce în viața mea, El este și Stăpânul ei.
Tot El m-a făcut să înțeleg că noaptea este un timp plin de har, este locul unde ne întâlnim mai des.
—Noaptea e plină de îndrăzneală. Ea îmi duce visele în colțuri de pământ, ea mă duce după stele sa îmi sting dorul de Cel ce a așezat stelele pe cer.
—Noaptea are frumusețea ei. E atât de tăcută deși mereu e plină, e atât de întunecată deși găsesc locuri minunate în ea, este de mulți ocolită dar de toți cunoscută, căci prin noapte trece drumul tuturor.
(diana)