Vestea bună se aude

Vestea bună se aude, astăzi pe pământ mereu,
Trâmbița răsună tare, strigă bunul Dumnezeu,
Tuturora El le spune, că îndată va veni,
Să aducă începutul, căci pământul va sfârși.

De cu zori până în seară, strigă Domnul ne-ncetat,
Să trezească adormitul, și pe cel ce a-mbrăcat,
Haina nepăsării grele, rătăcind astăzi mereu,
Nu ascultă glasul care-l strigă-ntruna Dumnezeu.

Strigă El fără-ncetare, vrea să fie auzit,
De această omenire, ce din nou l-a răstignit,
Ce și astăzi multă hulă, prigonire i-a adus,
Mielului jertfit odată, la calvar... pe cruce... sus.

Însă El în mila care o mai are pentru noi,
Se-ngrijește chiar și astăzi de acei ce-s în nevoi,
De acei ce prigonire îi aduc Lui și acum,
Căci El este-atât de mare, iubitor mereu și bun.

Își întinde mereu mâna, să ajute un sărman,
Chiar și dacă astăzi Domnul e vândut doar pe un ban,
Suflete la mântuire, cheamă-ntruna... zi de zi,
Căci dorește-ntreg pământul, astăzi a se pocăi.

Strigă Domnul, strigă cerul, nicio clipă n-a tăcut,
El e Alfa și Omega, e sfârșit și început,
El e dragoste divină, care strigă azi mereu,
Să-și întoarcă omenirea, fața către Dumnezeu.

Strigă El atât de tare, să-l audă un pământ,
Și să știe... Cel ce strigă, nu e om... este un sfânt,
Este Cel care îndată, pe un nor va coborâ,
Să se-ntrebe fiecare, oare unde va sfârși.

Multă vreme nu mai este, și ne spune Dumnezeu,
Glasul care se aude cum El strigă azi mereu,
Să ne pregătim... El vine, timpul este pe sfârșit,
Și atunci nu vrea să spună cineva... n-am auzit.
Amin (diana)