Cerurile îți spun slavă

Cerurile îți spun slavă, Domnul Dumnezeul meu,
Și întinderea lor Tată, către Tine strig mereu,
Zilele-ți vestesc lucrarea, nopțile își povestesc,
Cât ești Tu de mare Doamne, Domn a-l locului ceresc.

Soarele ce-i ca un mire, iese din odaia sa,
Și pe drumul lui se-aruncă, ca pământu-a lumina,
De la capătul de ceruri, el răsare zi de zi,
Să-și parcurgă drumul care-l duce pentru-a asfinți.

Cu căldură-nviorează, azi pământul căci i-a dat,
O însărcinare Domnul, care-i este Împărat,
El să lumineze locul, ce se crede că-i ascuns,
Ca să vadă-ntreg pământul, că lumina a pătruns.

Legea e desăvârșită, este pentru-nviorare,
Mărturia Celui veșnic, dă înțelepciune mare,
Și orânduiri ce-s sfinte, inimi doar înveselesc,
Prin poruncile curate, ochii se deschid... zăresc.

Tu păzește-ți Doamne astăzi, de mândrie robul Tău,
Căci ea este o unealtă de cădere-a celui rău,
Și doar cu bunăvoință, să asculți azi gura mea,
Stânca izbăvirii mele, cred doar în puterea Ta.

Fii mereu Isus pe calea, înspre Tine ce-am ales,
Chiar de este mai greoaie, chiar de este ea un șes,
Doar cu Tine biruință-ntotdeauna voi avea,
Căci eu te-am ales pe tine Rege Doamne-n viața mea.
Amin (diana)