– Pe cărarea vieții te-am întâlnit într-un târziu de toamnă. Mi-ai strigat numele, inima mi-a înghețat. Glasul Tău mi-a ridicat încet privirea ce nici astăzi pământul nu o coboară. Glasul Tău mi-a dat nădejdea revederii... atât de blând... atât de duios.
– Te-am întâlnit când vântul mă clătina. Mâna Ta am simțit-o când nu mai speram, puterea Ta m-a înrădăcinat, mi-ai fost tărie când slăbănogeam în adierile ascuțite.
Ce-aș fi fost de n-ai fi fost.
– Te-am întâlnit în visele mele când speranța era din ce în ce mai nevăzută, ooo... Dumnezeule, nu ai lăsat-o să plece.
– Te-am întâlnit când privirile ascuțite îmi tăiau răsuflarea, în ea fiorii iubirii îmi înveleau ființa slabă ca să nu mă împrăștie într-un praf în vânt.
– Te-am văzut în fața mea când munții aruncau pietre, Tu Doamne nu m-ai lăsat, m-ai apărat, eram atât de mic.
– Te-am văzut în fața valurilor mari, nu mi-au înecat ființa căci mustrate au fost. Ooo... ce ajutor.
– Te-am întâlnit în zorii dimineții, străluceai... ce minunat.
– De când te-am întâlnit... teama și-a făcut cuib pe plaiuri străine căci lângă Tine ea nu rămâne.
Sunt fericit
Amin (diana)