E vremea din urmă


E vremea din urmă, se-aude adesea, azi glasul, urgia și vești de război,
E-o luptă aprinsă e lupta cea bună, de noi e-auzită ea este în toi,
E vremea ce-aduce sfârșitul îndată, acel așteptat de acei ce acum,
Ei au doar o țintă, doar cerul în față, le stă-ntotdeauna în pasul pe drum.

E vremea din urmă cu strigăt și jale, în văi ce se-aud de cu zori până-n seri,
Adâncu-și deschide și el astăzi poarta, și-aruncă-n mânie atâtea poveri,
Părinții își plâng azi copiii ce pleacă, copii-și îngroapă părinți ce se sting,
În vremuri prea iuți ce aduc numai moarte, aduc întristare și ochi ce doar plâng.

E vremea din urmă în care cad pomii, sădiți ce au fost de o mână ce-odat,
Întinsă pe cruce, bătută în cuie, un chin ca de moarte atunci a răbdat,
Se stinge iubirea ce-a fost dăruită, când El se stingea dar cu noi doar în gând,
Privirile care erau ridicate, sunt cele ce azi se apleacă-n pământ.

E vremea din urmă poporul se zbate, balauri de mare aduc valuri mii,
Dar are-o nădejde că Tu ești Isuse, acolo în val... și acolo rămâi,
Se luptă cu fiarele care chiar astăzi, cu guri doar deschise așteaptă mereu,
Ca cel obosit doar încet să șoptească, că el nu mai poate... că este prea greu.

E vremea din urmă, apusul se vede, dar Doamne copiii Tăi treji azi rămân,
N-au teamă de noapte, ei știu că Tu Tată, a lor și în noapte le ești azi Stăpân,
Ei știu... nu-i departe acea dimineață, Acel mult dorit răsărit așteptat,
În Tine se-ncred și azi strigă întruna, că vii Tu Isuse, că vii Tu îndat'.

E vremea din urmă dar Domnul e-n toate, oricât azi de greu ar fi timpul venit,
În noapte e-n față, în zi este-n norul, ce scut e săgeților ce le-a oprit,
E vremea din urmă, dar nu suntem singuri, cu noi azi în lupte e Domnul mereu,
Acel ce-i Stăpân, ce pământul îl are, Acel ce-i în ceruri un viu Dumnezeu.
Amin (diana)