Ascultă Doamne, strigătele mele,
Sunt întinată și nu merit nimic,
Dar ia aminte Doamne la a mea rugă
Căci Tu mă știi, nu-s cea mai credincioasă slugă,
Nici fiică nu-s, sunt rătăcită pe acest pământ.
Ascultă Doamne, strigătele mele,
Trimite harul Tău, îmbelșugat revarsă-l,
Ridică-mă cu mila Ta cea mare
Căci grea e crucea ce o port, Isuse,
Dar ce m-aș face de Tu m-ai lăsa?
Emilia Dinescu