Deasupra, suavă, veghează Lumina
Cu ochiul blândeţii în lacrima milei
Mătasea ei scumpă şi-o toarce senină
Şi lumea o-mbracă în mantia zilei.

Dincoace, fecioarele stau adormite
Cu ochii sedaţi de frivole plăceri
Le-atârnă pe suflet inept stalactite
Enorme, reci, elongate poveri.

Dincolo, străpunsul în palme Cuvânt
Ne scrie secunda în Cartea Vieţii!
Ce-am fost, ce-am rodit aici, pe pământ?
Ascultă, sună din bucium Profeţii...