În ce robie a ajuns,
Poporul Tău care te-a crezut,
Ce jug greu a căzut,
Peste poporul Tău Tată de sus.

În ce stare a ajuns,
Și ce suspine scoate acum!
Dar se pare căci îi place unde a ajuns,
În robia care l-a străpuns.

Dacă s-ar întoarce la Tine,
O Doamne ce fericire!
Poporul ar scăpa,
De grea robie în care s-ar afla.

Și știe căci i-ai spus curat:
Dacă nu ascultă la robie e condamnat,
Și cu toate căci i-ai spus,
Tot la aspră robie a ajuns.

Poporul Tău e greu chinuit,
În starea și locul unde l-ai trântit!
Suferă dar nu face nimic,
Să scape de robie să fie mântuit.

I-ai spus căci îl vei salva,
Dacă te va asculta,
Dacă la Tine va veni,
O Doamne din veșnicii.

Știe căci ești soluția să fie salvat,
Dar e mai bine rob în păcat!
Căci nu poate lupta,
Atât de slab e în starea sa.

Doamne numai Tu poți interveni,
Pentru poporul din veșnicii,
Numai Tu îl poți scăpa,
De robia aceasta grea.

Totuși facă-se voia Ta,
Cu privire la popor acuma!
Dar Doamne dacă nu vei interveni,
Poporul Tău va muri.

Este adevărat căci i-ai vorbit,
Și a pus la spate tot ce ai glăsuit,
Nu i-a păsat de glasul Tău,
Care i-ai spus: Să se întoarcă de la rău.

Căci astfel robia îl va aștepta,
Dar poporul a râs de Tine atuncea!
Nu a ascultat ce ai poruncit,
Când prin Duhul Sfânt ai vorbit.

Și iată-ne degrabă,
Robi cu o povară aspră,
Am devenit degrabă,
Robi păcatului ce ne înconjoară.

Am devenit robi departe de Tine,
Căci păcatul ne-a îndepărtat de sfințire!
Și iată-ne robi în continuare,
Departe de a Ta splendoare.

Și atât de mult parcă ne-am acomodat,
Să fim robi în păcat,
Încât Dumnezeule cel mare,
Parcă nu mai vedem nici o cale de salvare.

Robia păcatului ne-a legat,
Și ne-a făcut robi departe de Cel Preaînalt!
Astăzi stăm sub povară gârboviți,
Căci păcatul ne-a cuprins.

Atât de lumești ne-a făcut,
Și atât de departe de Tine ne-a dus,
Încât râde diavolul de poporul Tău,
Cum stă robit la greu.

Suntem vinovați înaintea Ta,
Doamne recunoaștem lucrul acesta!
Dar uită-te căci nu ne putem ridica,
Căci păcatul ne apasă acuma.

Ne apasă tot mai tare,
Căci ne place starea de moarte,
Ne place să fim lumești nu credincioși în dată,
Ne place robia cea aspră.

Exact ca poporul Tău de odinioară,
Când a fost dus în robia asiriană!
Suspinăm din greu în continuare,
E greu în robia păcatului în moarte.

O Doamne noi nu mai putem face degrabă,
Nimic cu această viață,
Nu ne putem desprinde de păcat,
Căci prea mult ne-am acomodat.

O Dumnezeule cel mare,
Am ajuns robi aicia sub soare,
Odată Tu ne-ai eliberat,
Și de robie păcatului ne-ai salvat.

Pe fiecare în parte,
L-ai eliberat de păcat de moarte!
L-ai făcut liber degrabă,
Și cu fruntea ridicată.

Dar nu am ascultat,
Ce Tu Doamne ne-ai învățat,
Și iată-ne din nou degrabă,
Robi în lumea aceasta păcătoasă.

Da recunoaștem căci am greșit,
Și nu am ascultat ce Tu ne-ai poruncit!
Da suntem vinovați înaintea Ta,
Și recunoaștem lucrul acesta.

Recunoaștem căci numai Tu ne mai poți salva,
Numai Tu ne mai poți elibera,
Dacă nu vei interveni Sfinte Tată,
Robi ai păcatului o să fim o viață întreagă.

Te rugăm în îndurarea Ta cea mare,
Mai rupe lanțul de păcate!
Mai ridică-ne încă o dată,
Din robia aceasta aspră.

Mai arată-ți puterea minunată,
Încă o dată Sfinte Tată,
Căci de nu Tu știi prea bine căci v-om rămânea,
Robi pentru totdeauna.

Amin