De-atâtea ori mă plâng 'naintea Ta
Că mi se pare crucea mea prea grea,
Și o târăsc în silă după mine
Cu multă-amărăciune și suspine.

În jurul meu zăresc atâția frați
Ce-și poartă crucea lor îngenunchiați;
De sub povara ce îi copleșește,
Un cânt de mulțumire izbucnește.

Mă uit la crucea lor, la crucea mea,
Și mi-e rușine a le compara;
Eu, sprinten pot să merg, dar cu cârtire,
Iar ei, căzând sub ea, cu mulțumire.

Sub crucea mea îngenunchez și eu;
Îmi pare rău, mă iartă, Domnul meu,
Căci mi-ai lăsat cea mai ușoară cruce
Și vreau cu bucurie a o duce.