Chiar de nu voi înțelege

Chiar de nu voi înțelege, de ce calea este grea,
Să pășesc doar înainte, eu mereu voi încerca,
De greșesc Isus mă iartă, de cad jos El va veni,
Mă va ridica îndată, cu Isus nu voi pieri.

Uneori și cerul tace, uneori este închis,
Dar vre-o dată nu voi tace, căci eu vreau un cer deschis,
Voi striga întotdeauna, până când va auzi,
Cel ce ceru-l va deschide, de pe tron va coborâ.

Uneori văd numai norii, care parcă n-au sfârșit,
Dar sub ei aștept o rază, raza cea din infinit,
Știu că va apare-ndată, părăsit sub nori nu sunt,
Nici de mână nu mă lasă, Domnul când apare-un vânt.

Uneori e numai noapte, dar nu bâjbâi niciodat,
Căci aștept doar în tăcere, ca să fiu eu luminat,
Vreau atingerea divină, de sub ceruri nu plec eu,
Căci eu vreau să simt fiorul, veșnicului Dumnezeu.

Uneori doar întristare, întâlnesc în viața mea,
Dar speranța îmi tot spune, că ea nu mereu e-așa,
Și aștept o mână care, lacrimile ea le știe,
Ea le șterge... și transformă, lacrimile-n bucurie.

Uneori se lasă ceața, vrea în ea să rătăcesc,
Dar nu poate căci sub ceață, eu sunt cel care iubesc,
Simt cum inima-mi îmbracă, doar fiorul cel divin,
Chiar și-n cea mai deasă ceață, sunt de Duhul sfânt eu plin.

Uneori îmi pierd nădejdea, focul vrea să-mi fie stins,
Cel ce dragostea divină-n inimă mi l-a aprins,
Întind mâna... ating cerul, și eu știu că sunt iubit,
Chiar și fără de nădejde, nu voi fi un părăsit

Chiar de șoaptele sunt multe, doar un singur glas aud,
Cel ce poate să-l audă, chiar și cel ce este surd,
Îmi dă aripi să-mi iau zborul, înspre locul cel ceresc,
Unde mă așteaptă Domnul, Cel ce mult eu îl iubesc
Amin(diana)