Dorul de Isus mă face, astăzi pasul să-mi grăbesc,
El e cel ce nu mă lasă, eu pe drum să obosesc,
Chiar de uneori mă arde, nu mă plâng eu niciodat,
Căci e dorul ce mă face să alerg neâncetat.

El mă trece și de valea, ce o întâlnesc pe drum,
Este dorul ce mă face ca să fiu mereu mai bun,
El e Cel ce-a mea privire, o ridică să privesc,
După cine arde tare, și mai mult să mi-L doresc.

Arde-n mine cu iubire, simt fiorul ei mereu,
E fiorul de iubire-a veșnicului Dumnezeu,
De pământ ce mă desparte, și mă duce-n ceruri... sus,
Ca să fiu mult mai aproape, de al meu iubit Isus.

Este dorul ce-mi deschide, inima mereu să cânt,
Este dorul ce mă face să zâmbesc si-atunci când plâng,
El mă încălzește-n noapte, vântul când e răzvrătit,
El mă face s-aud glasul, Celui ce-i de min' iubit.

Vreau sa ardă mult mai tare, după Dumnezeul meu,
Ca să pot răzbate timpul, uneori atât de greu,
Ca să pot să trec de marea, ce-a deschis al ei adânc,
Și-a mea trecere pe mare, ea să fie într-un cânt.

Dorul de Isus mă face, să-mi doresc mereu să zbor,
Este dorul ce m-adapă, din al vieții vii izvor,
Eu îl țin aprins întruna, să se stingă nu aș vrea,
Este dorul ce mă duce, unde vrea inima mea.
Amin(diana)