Cel ce-mi leagă mie rana, nu e om... e Dumnezeu,
Cu balsam de vindecare se coboară El mereu,
Mă ridică... mă coboară, din țărână a făcut,
Dintr-un praf, din multe cioburi, astăzi Domnu-n vas de lut.

Cel ce îmi aduce pace, nu e om... e Dumnezeu,
Ceru-ndată îl deschide și coboară când strig eu,
Stropii vii din nori cad astăzi, din izvoarele ce-s vii,
Și îmi dau acea putere, ca să trec de-orice pustii.

Zi de zi azi mă hrănește, Domnul cu al Său cuvânt,
Mă-ntăresc când se aude, iarăși glasul Lui cel blând,
Cerul îl deschide-ndată, când suspin sub ceruri eu,
Căci El nu e om... El este, unul singur... Dumnezeu.

Îmi aduce doar lumină, ca eu să nu rătăcesc,
Bunătatea Lui mă face, mult mai mult eu să iubesc,
De pășesc doar cu iubire, niciodată nu mi-e greu,
Căci Acel care mi-a dat-o nu e om... e Dumnezeu.

Trec de valea cea adâncă, eu de mână doar cu El,
Cel ce poate să mă treacă este doar Emanuel,
Trec ușor întotdeauna, niciodată nu mi-e greu,
Căci Acel care mă trece, nu e om... e Dumnezeu.

Este Cel care odată, pentru mine s-a jertfit,
Cerul a lăsat în urmă, ca să sufere-a venit,
Și-a dat viața pentru mine, nu un om... un Dumnezeu,
Pe pământul suferinței, oare ce i-am dat Lui eu?

Ce-am făcut ca să-mi dea mie, El un nume de-Mpărat,
Care-l port azi cu mândrie, care-n dar mie mi-a dat,
Nu-i oricare... este-un nume, cel care îl port și eu,
Nu de om... el este-un nume, mare... fiu de Dumnezeu.

Fiul Meu mereu îmi spune, zi și noapte Domnul sfânt,
Nu sunt singur niciodată, eu îl port mereu în gând,
Viața-mi este minunată, căci un mare Dumnezeu,
Mi-a scris numele în ceruri, căci mă vrea în cerul Său.

Mă așteaptă, El mă cheamă, îmi vorbește zi de zi,
Dumnezeu de grijă-mi poartă, eu oriunde azi aș fi,
Merge-n fața mea pe cale, să nu am vre-o teamă eu,
Nu mi-e teamă căci în față, nu-i un om... e Dumnezeu.
Amin(diana)