Când se-aude-un glas din ceruri, parcă totul se oprește,
Ce-i uscat... tot dintr-odată, parcă iarăși înverzește,
Căci acel ce se aude, este-un glas de Dumnezeu,
Să-l urmăm în ascultare, azi pe cale tu... și eu.

Când El strigă chiar și timpul, este cel de glas oprit,
Chiar și valurile toate, parcă sunt de neclintit,
Soarele pe cer se-oprește, căci e glasul lui Isus,
Cel care în loc oprește toate... când strigă de sus.

Când din ceruri el răsună, și pădurile-și opresc,
A lor foșnet ce se-aude, frunzele când tot foșnesc,
Păsările se coboară, își opresc ele-al lor zbor,
Când din cer se-aude glasul, ce coboară c-un fior.

Cursul râului ce curge, se oprește-n loc și el,
Când aude glasul Celui, ce e Domn... Emanuel,
Pietrele în două crapă, munții locul nu-și găsesc,
Căci nu-i glas de om acela, care strigă... e Regesc.

Surzii-ncep ca să audă, când se-aude el de sus,
Chiar și muții deschid gura, au și ei ceva de spus,
Căci puternic este glasul, care strigă ne-ncetat,
Vrea s-alunge ațipirea, pe pământ ce s-a lăsat.

El ridică ochii care, aplecați stau obosiți,
Este glasul ce îi face, ca să fie ațintiți,
Înspre cerurile-nalte, căci de-acolo vor vedea,
Cum coboară izbăvirea, Domnul care-o va lăsa.

El trezește inimi care, în ascuns închise stau,
Glasul lor le-aduce viață, să nu fie cum erau,
Este cel ce-nchide poarta, ce adâncul a deschis,
Și deschide prin lumină, calea către Paradis.

Se aude el și astăzi, strigă către noi mereu,
Să rămânem doar pe calea, ce-a pășit și El cu greu,
Este plin el de putere, căci atunci când el răsună,
Vremea rea îndat se-ascunde, și apare vremea bună.

Pentru noi toate le face, să-nțelegem că de sus,
Vom avea noi biruință, căci puterea e Isus,
Un cuvânt când El rostește, toate-n loc poate opri,
Chiar și lupta cea mai mare, glasu-o poate birui.

Să luăm bine de seamă, când din ceruri ne vorbește,
Dumnezeu neascultarea, este Cel ce-o pedepsește,
De ne leagă ațipirea, glasul iarăși va striga,
Cu urgii... război și foame, va trezi mireasa Sa.
Amin(diana)