Unde te-ai pierdut pe cale pocăință... căci tu azi,
Nu mai ești acea trăită-n suferință și necaz,
Unde ai rămas căci goale, astăzi vase sunt pe drum,
Cum ai fost demult odată, de ce nu ești și acum?

Unde-ți sunt mijlocitorii, ce odată i-ai avut,
De ce astăzi ești vorbită, mai adesea... în trecut,
Pocăință... unde-i traiul, ce în tine el era,
Nu mai ești cum Domnu-odată, pe pământ El te trăia.

Te-au lăsat astăzi în urmă, căci ești greu tu de trăit,
Pocăință haină albă, nu mai ești azi de găsit,
În palate să te pună, mulți ar vrea astăzi mereu,
În mașinile luxoase... unde nu e Dumnezeu.

Ești dorită de-o mulțime, dar sa fii cum vrea doar ea,
Cum ești tu... nu ești dorită, pocăință căci ești grea,
Ești tu un izvor de lacrimi, și nu ești așa dorită,
Căci mulțimea vrea o cale către cer... mai fericită.

Ești cu lume-amestecată, și în tine e acum,
Lăcomia și mândria, căci e un sfârșit de drum,
Este azi și dezbinare, este multă vrăjmășie,
Este multă nepăsare, dar și o fățărnicie.

Azi se-aleargă spre amvoane, cu hârtii în buzunar,
Uită că în adunare nu-i știință, este har,
Întâmplări lăudăroase, fapte multe trâmbițate,
Dar și judecăți greșite, mai sunt astăzi predicate.

Se mai cântă pe fundaluri, sau cu voci ce-s mai înalte,
Care sunt pe înălțime, ce-s de tine mult departe,
Pocăință... azi cântarea, e-un concurs... care mai tare,
Poate să-și întindă gâtul, nu aduce dezlegare.

S-au rărit și lucrătorii, ei pe tine te-au lăsat,
Predică moștenitorii, omului... nu de-Mpărat,
Pocăință... la o parte, dată ești tu de mulțimi,
Nu mai ești tu azi dorită, ca și-ai noștri sfinți bătrâni.

Însă tu... să nu fii tristă, tot ce este pe pământ,
Este azi o împlinire, pocăință... de cuvânt,
Este vremea cea din urmă, mulți când te vor părăsi,
Niciodată ca-nainte, pocăință... nu vei fi.
Amin(diana)