O zi de mai
născu în zori un crin firav…
Şi ceilalţi au rostit sentinţa
morţii mele după-un ceas…
Secundele mi-au fost numărate
dar ceru’ a scris atunci o slovă:
Crâmpei de viaţă! O minune!
Şi viaţă-a fost din emisfere!
Privind secundele-n cadran,
nu număr ceasuri, ci dureri
şi bucurii şi încercări…
De-ar fi să număr anii,
au fost puţini… sau poate mulţi? !
Mai număr câte-o frunză ruptă,
câte-un fior adânc, nespus,
şi câte-o iarnă mai geroasă
cu doruri îngheţate-n pleoape…
Nu! De-ar fi să-mi văd menire-aici,
aş fi golită de vreun sens
ce poate însemna vecie…
Dar m-am nascut
să-L întâlnesc pe El,
Izvorul cel de apă vie!
Aflându-L, am trăit mereu
cu veşnicia-n lacrima din pleoapă…
Trăind cu El, sfârşitul n-oi trăi,

căci m-am născut să nu mor niciodată!

25 ianuarie 2013