Ioana, Salome, Maria, Magdalena,
S-au dus să ungă trupul lui Isus.
Au luat miresme, dis-de-dimineață,
Și spre mormânt, încet, mergând s-au dus.

Pe drum, au început să se întrebe:
„Dar piatra grea, cine-o va prăvăli?”
Pe când vorbeau, și-au aruncat privirea
Că un cutremur, pietroiul îl urni.

Un înger cu înfățișare ca de fulger,
Cu-mbrăcăminte albă ca zăpada,
S-a coborât din cer să mute piatra,
Și-apoi s-a așezat să stea pe ea.

Femeile, străjerii, au tremurat de frică,
Încremeniți, cu fețe la pământ…
Dar îngerul le-a zis: “Fiți fără teamă!
El nu-I aici! Priviți! El nu-I aici!

Aici fusese locul unde-a stat;
Dar azi, e-a treia zi! A înviat!”
Erau înspăimântate, cutremurate tare,
În bucuria lor au luat-o-n alergare,

Să ducă vestea-aceasta și ucenicilor,
Că s-a-mplinit Cuvântul – A-nviat Domnul lor!
`N această alergare, pe când se bucurau,
Le-a-ntâmpinat Isus! Era viu! Îl vedeau!

“Rabuni!” La picioare, Lui, i s-au închinat.
“Fiți fără temă! Spuneți: Isus a înviat!
Eu merg în Galileea. Voi să vă bucurați!
Să duceți știrea-aceasta, să vină și-ai mei frați,

Să ne-ntâlnim pe munte, unde Le-am poruncit.”
Femeile plecară, și toate-au povestit.
Apostolilor însă, li se păreau că-s basme,
Nu le credeau, dar Petru, dă fuga la mormânt.
Era adevărat, real, și nu fantasme!
Nu mai era acolo! Pânza sta pe pământ.

De cele întâmplate, mirat, porni spre casă...
`N aceeași zi, la alții, doi, li s-a arătat,
Mergând înspre Emaus-ncepu să le vorbească
Dar nu L-au cunoscut, că ochii, li s-au împiedicat.

Cleopa povestește, cum... că nevasta lui,
L-a-ntâlnit pe Isus, și spune că e viu.
Erau puși în uimire, îngerii-i descriau,
Însă pe-acest Hristos, nu îl recunoșteau.

La frângerea de pâine, ochii li s-au deschis,
Atunci L-au cunoscut, dar Domnul, ca prin vis
S-a făcut nevăzut, și parcă s-au trezit,
Și spre Ierusalim, noaptea, iar au pornit.

Pe când vorbeau ei astfel, și tot istoriseau,
Însuși Isus sta-n mijloc și „Pace!” le dădea.
Plini de frică și spaimă, că văd un duh, credeau,
Dar El în mâini, picioare, rănile le-arăta.

Apoi miere și pește, cu toții au mâncat,
Și la încă cinci sute li s-a mai arătat.
Și L-am văzut lucrând și în viața mea.
Crezând, și eu sunt viu! Trăiesc cu-adevărat!

*
Când soarele răsare-n răcoarea dimineții,
Și păsări cântă-n crânguri, și-e bob de rouă-n flori,
Începe să se-arate-nvierea și lumina,
Puterea din Cuvântu-i, dulceață dă vieții,
Ce bucură, îndeamnă, `ți dă zel și-ți dă fiori,
Și-o mare-ncredințare te duce ca pe aripi,
Pe muntele ce-așteaptă cu mări de sărbători...
Tu, lasă-te cuprins de-acestă nostalgie!
Trăiește adevărul! Aleargă tot spre El!
Și pacea Lui ce-ntrece orice pricepere,
Va stăpâni în tine și te va vindeca.
Du vestea-acesta bună: Isus e viu! Trăiește!
Puterea-i, o schimbare în viața ta va face.
Dă rezultat! Bobocul de floare va-nflori!
Grăunte de credință, în tine s-o găsi.