E linişte acum peste cetate,
Sunt zorii unei alte dimineţi,
S-a stins ecoul celor întâmplate,
Numai nişte femei îndurerate
Îşi duc povara grelei lor tristeţi.

Sunt câteva femei galileene
Pătrunse de iubirea lui Isus,
Mergând încet, vii umbre pământene
Cu focul lacrimilor prins în gene,
Spre locul unde Domnul a fost pus.

Duceau miresme şi duceau iubire
Şi grija că-ntre ele şi Cel dus
Stătea o lespede ca despărţire,
Un rece bolovan fără simţire,
Zid mort între viaţă şi apus.

Această grijă le-a fost spulberată
Când, uluite, ele-au observat
Că lespedea a fost înlăturată,
Iar în mormânt... ce veste minunată!
Nu era trupul Celui căutat.

Ca o explozie lovind Pământul,
Această veste l-a cutremurat
Şi a pornit în patru zări, ca vântul,
Ducând mesajul: Este gol mormântul,
Isus Cristos din morţi a înviat!
***
Punându-şi strict problema existenţei,
Mulţi oameni îşi fac idoli pe pământ
Dând gir materialului, prezenţei,
Dar cei salvaţi sunt roadele absenţei,
Absenţei unui trup dintr-un mormânt.

Amin
Vulcan, martie 2007