Vâslim în ape tulburi, zbuciumate,
S-a-ntunecat, e-nfuriată marea,
În hăuri fierb talazuri înspumate,
Iar noi scrutăm cu-nfricoșare zarea.

Dezlănțuite, uriașe valuri
Amenință cu-al lor sinistru muget,
Înşală umbre, iluzorii maluri,
În noi adorm mustrările de cuget …

Prind viață profețiile Scripturii,
Apocalipsa ia contur din file,
Îndoliate de războiul urii
Vin tot mai grele și mai rele zile.

Stihiile au înnegrit văzduhul,
Se războiesc cu orice biată rază,
Secătuit, prea moleșit ni-e duhul,
În lupta bună cine mai cutează?

Micuța barcă tot mai greu răzbate,
E-o rană-n toți, e-o lipsă, ceva doare,
Iar dacă zilele n-ar fi scurtate,
Niciunul n-ar rămâne în picioare!

Deşi e tot mai mare-mpotrivirea,
Să nu uităm că Domnul e cu noi!
E timpul să ne ridicăm privirea
Și, orice-ar fi, să nu dăm înapoi!

Dar până-ncep iar zorii să răsară,
Sus la Calvar un Far îşi dă lumina:
Tu ești salvat sau vei rămâne-afară?
L-ai întâlnit pe El? Ți-e ștearsă vina?