Mi-e pasul astăzi îndreptat, și-alerg cu nerăbdare,
Spre Cel ce-un zâmbet El mi-a dat, când lacrimile-amare,
Vărsam în văile adânci, cu inima rănită,
Spre Cel care nu m-a lăsat, în vale nici-o clipă.
Nu fac popas în drumul meu, căci vreau mult mai îndată,
Să mă îmbrățișeze-Acel, ce azi îmi este Tată,
În urmă nu privesc căci eu, un țel am doar în viață,
Ca la sfârșitul ei să stau, cu Domnul față-n față.
Mi-e gândul azi mereu în zbor, acolo după stele,
Departe de aceste vremi, ce sunt atât de grele,
E gândul care are-un vis, de-a fi o veșnicie,
Cu Împăratul celor vii, departe de pustie.
Departe de dureri și ploi, de nori mereu aduse,
Departe de acele răni, ce astăzi sunt ascunse,
De ele eu mă-ndepărtez, căci azi mi-e alergarea,
Spre Domnul ce m-a mântuit, când El mi-a dat iertarea.
Mi-e inima doar în avânt, spre zarea minunată,
Acolo mă așteapt-al meu, iubit de mine Tată,
Privirea eu mi-am ațintit, spre cerurile-nalte,
De-acest pământ cu-a lui suspin, privesc eu azi... departe.
Privesc spre mari îndepărtări, spre marea fericire,
Ce fără de sfârșit va fi, căci este-o nemurire,
Acel loc azi spre care eu, privesc fără-ncetare,
Ce-și are el un început, acolo... după zare.
Spre El alerg neâncetat, în zi dar și în noapte,
De stau pe loc sau mă întorc, va fi mereu departe,
Și eu doresc ca pasul meu să fie-n alergare,
În orice timp din viața mea, cu ploi mărunte... soare.
Nu vreau a mă opri căci vreau, să fiu o veșnicie,
Să fiu cu Domnul meu ce azi, mereu îmi spune mie,
Că mă iubește ne-ncetat, și eu mult îl iubesc,
Și-n orice clipă pasul meu, spre El azi îl grăbesc.
Amin(diana)