Când valuri vin cu ploi și foc
Autor: Diana14  |  Album: fara album  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de DianaGU in 20/03/2022
Când valuri vin și ploi cu foc,
M-adăpostesc în Tine,
La umbra aripilor vii,
Mereu este doar bine,
Sub ele știu că nu-s pierdut,
Căci Tu Isus al meu,
Mi-ai arătat iubirea Ta,
Chiar când mi-a fost mai greu.

Când vin atâtea întristări,
Îmi ești doar bucurie,
În Tine gândul mi-e ascuns,
Acolo-n... . . veșnicie,
Vre-o teamă n-am căci Tu mi-ai spus,
Că vei fi doar cu mine,
Și Doamne... văd, căci lupta grea,
O birui doar cu Tine.

Când bat la ușă vremi târzii,
Din mijlocul de noapte,
Ce-alungă pacea și aduc,
Atât de multe șoapte,
Avânt spre ceruri eu îmi iau,
Și știu că pot găsi,
La Tine-un loc în care eu,
Pot Doamne odihni.

Nu mă cuprind nici griji acum,
În toiul de furtună,
Căci ochii mei nu sunt în ea,
Sunt înspre vremea bună,
Ce-i după norii care azi,
Deasupra poposesc,
Ce-i după zări... după apus,
Eu Doamne o zăresc.

Nu-mi dă nici valul tulburări,
Căci nu vâslesc în barcă,
Cârmuitorul ei ești Tu,
Nu poate să mă-ntoarcă,
Și malul mării îl zăresc,
Chiar dacă se ridică,
Atâtea valuri care vin,
De ele nu mi-e frică.

Chiar dacă vremuri au venit,
Ce-au fost cândva vestite,
Mă-ncred în Tine și trăiesc,
Doar minunate clipe,
Chiar dacă grijile se nasc,
Sunt moarte pentru mine,
Căci viață fără griji mi-ai dat,
Ce-i numai lângă Tine.

Chiar dacă-i azi urcușul greu,
Nu voi opri vre-o dată,
Pe culme vreau ca să ajung,
Ca Tine altădată,
Vre-o teamă n-am căci ești și Tu,
Pe-al crucii mele drum,
Eu știu că Tu pân-la sfârșit,
Vei fi... cum ești și-acum.

Sunt pasărea din zbor spre cer,
Pe brațul cel de Tată,
De mâna Lui ființa mea,
A fost înaripată,
Nimic în cale nu îmi stă,
Căci El o netezește,
Și zborul mi-e sub cer senin,
Căci Domnul... mă iubește.
Amin(diana)
Comentariile sunt oprite pentru această resursă.
Statistici
  • Vizualizări: 228
  • Export PDF: 2
Opțiuni