Prin lumea trudită-mi aleargă azi pasul spre Țara ce vise ea poate-mplini,
Spre Țara în care a mea alergare în brațele sfinte eu vreau a sfârși,
Alerg obosit de o truda ce mie, puterea-mi sleiește, și-ades obosesc,
Dar pasul spre Țara ce vise-mplinește, vre-o dată eu astăzi nu vreau să-l opresc.

Prin vântul ce bate răzbat mai agale, dar nu vreau ca vântul să-mi poată opri,
Acele ce astăzi în ele mă poartă, în visele care le am zi de zi,
Cu mâinile sus către cer ridicate, prin vântul ce-i rece alerg eu mereu,
Chiar dacă îmi este înceat-alergarea, tot vreau să ajung la al meu Dumnezeu.

Prin valul din viață, ce are-o dorință, cu el să mă ducă ar vrea în adânc,
Spre Țara de vise vâslesc a mea barcă, cu Domnul la cârmă, în gură un cânt,
Ar vrea să mă-nece, dar visul mi-e mare, e viu și-n adâncul de mare-apărut,
Chiar dacă mă duce în el astăzi valul, eu Țara de vis o doresc mult mai mult.

Prin viscol, furtună îmi trece ființa, cu pieptul în față, ce-i plin doar de dor,
Chiar dacă-i mai mare furtuna pornită, sau viscolul urlă, prin ele eu zbor,
Din aripi primite eu bat astăzi tare, nu vreau nici-o clipă din zbor să opresc,
Oprirea aș vrea să îmi fie în Țara, ce vise-mplinește, acolo doresc.

Alerg obosit azi de vremuri sosite, de greul lor sunt eu adesea oprit,
Dar inima-mi bate mereu pentru ceruri, oprită nu este de timpul venit,
În Țara de vise, în locul cu ape ce veșnice sunt, și cu străzi aurii,
Aș vrea să-mi sfârșească a mea alergare, ce-o am în eterna iubire dintâi.
Amin(diana)