Chiar de-mi este astăzi Doamne, drumul meu ades prin vale,
Nu vreau sa mă las de Tine, căci iubesc această cale,
O iubesc că-n suferință, eu mereu te întâlnesc,
De n-aș suferi în viață, nu aș ști nici să iubesc.

De mă urcă sus pe culme, tot de Tine eu mă țin,
Căci nu vreau Isuse Doamne, să mă văd pe înălțimi,
Vreau să fiu mai mic ca toate, să mă țin de poala Ta,
Să mă țin vreau strâns pe cale, de voi fi... nu voi cădea.

Dar de mă va duce-adâncul, să-l cunosc în viață eu,
Nu mi-e teamă căci cu mine, Tu vei fi-n adânc mereu,
Toate sunt de Tin' știute, și văzute toate sunt,
Și eu știu că niciodată, singur nu-s pe-acest pământ.

Dar de mă va trece drumul, printre stâncile stâncoase,
De-mi va fi cărarea vieții, Doamne una mai pietroasă,
Știu că Tu pe ea cu mine, vei fi când îmi va fi greu,
Căci te am nu mai pe Tine, Domnul Dumnezeul meu.

Chiar de-i lungă așteptarea, de-a te întâlni pe Tine,
Și Tu de-o mai lungă vreme, mă aștepți Isus pe mine,
Știu că îmi vei fi tărie, până ne vom întâlni,
Când te strig... văd cum din ceruri, vii pentru-a mă sprijini.

Să mă clatin niciodată, eu pe drum nu voi putea,
Căci am sprijin zi și noapte-n orice clipă mâna Ta,
Mă ridici de jos din vale, mă cobori când sus sunt... jos,
Doar în car de biruință, preamăritule Hristos.
Amin(diana)