Din al cerului splendoare, dintr-un loc veșnic frumos,
Mai demult... plin de iubire, cobora Isus Hristos,
A lăsat slava divină, dar și frumusețea ei,
Ca să fie fără milă, răstignit de ce-i ce-s răi.

Dintre mii și mii de îngeri, a venit printre păgâni,
Ca să-i pună ei pe frunte, o coroană doar de spini,
Să o poarte până-n locul, unde El nevinovat,
Pe o cruce-n chinuri grele, pentru noi viața și-a dat.

De sub razele de soare, pe pământ El a venit,
Le-a lăsat în urmă Domnul, ca să fie biciuit,
A lăsat în urmă cerul, ca să bea amărăciune,
Și să ducă o povară, mare... . pentru-o-ntreagă lume.

Străzile ce-s aurite, și pe ele le-a lăsat,
Și aici numai pe pietre, mereu Domnul a călcat,
Să aducă omenirii, șansa pentru mântuire,
Acceptând tăcut verdictul, când l-au dat spre răstignire.

N-a privit cât era greul, el de greu în drumul Său,
A luptat până la capăt, cu cel din adânc ce-i rău,
Cu o cruce grea în spate, înspre culme s-a lăsat,
De mulțimea de pe margini, ca să fie El scuipat.

Să îi pară rău vre-o dată, pe pământ că a venit,
Ooo... El nici măcar o clipă, nu a regretat nimic,
Căci iubea orice ființă, și avea mereu în gând,
Să salveze omenirea... să salveze-acest pământ.

Avea numai o dorință, viață veșnică să dea,
Pentru asta slava-n urmă, mai demult Domnu-o lăsa,
Ca să-i lase brazde biciul, ce-l lovea neâncetat,
Ba mai mult... întins pe-o cruce, s-a lăsat crucificat.

Și-n durerea cea mai mare, El privirea-și ridica,
Pentru cei mai răi la Tatăl, răstignit tot mijlocea,
Sângele umplea pământul, dar o clipă n-a gândit,
Să ne lase în mocirla, celui care l-a pândit.

Se stingea în grea durere, dar iubea cu foc aprins,
Focul dragostei de nimeni, nu poate să fie stins,
Oare azi... și noi ca Domnul, suntem cei ce ne-ncetat,
Îl iubim în orice vreme, sau iubim condiționat.

Să ne cercetăm azi starea, dăm și noi ce El a dat,
Suntem cei ce lăsăm totul, cum și Domnul a lăsat? ,
Suntem răbdători noi astăzi, că și El... pân-la sfârșit? ,
Îl iubim aprins pe Domnul? , sau noi îl iubim mocnit?

De ne este astăzi stinsă, flacăra cea de iubire,
Să nu-avem nici visul care, zboară înspre nemurire,
Căci El s-a-nălțat la ceruri, doar iubind în lupta grea,
Dacă vom iubi în luptă, și noi ne vom înălța.
Amin(diana)