Să umblăm sub cârmuirea, doar a Duhului cel sfânt,
Să nu împlinim vre-o poft-a firii pe acest pământ,
Căci o fire pământească ea mereu... mereu poftește,
Împotriva Celui care, de sus ne călăuzește.

Ale ei fapte-s știute, și sunt doar o urâciune,
E curvia, preacurvia, desfrânarea ce-i în lume,
Este și necurăția, ce-i adesea întâlnită,
Dar și o idolatrie, ce-i de fire mult dorită.

Să se vadă-n noi Hristosul, nu mânii și dezbinărinări,
Să nu fie vrăjmășie, zăvistii sau îmbuibări,
Domnul vrea ca să se vadă, dragoste astăzi mereu,
Ca să fim moștenitorii, cerului lui Dumnezeu.

Vrea să vadă numai roada, Duhului cel viu și sfânt,
Căci suntem acei cu Domnul, ce-am făcut un legământ,
Vrea sa vadă doar iubire, bucurii, pace mereu,
Și în vremurile bune, dar și-atunci când e mai greu.

Să fim plini de bunătate, cum e Domnul zi de zi,
Dar și răbdători în toate, vrea sa fim pân-va sfârși,
Drumul către-mpărăție, care este-o pregătire,
Ca s-avem de ea noi parte, să fim plini doar de iubire.

Să trăim plini de blândețe, după voia Celui sfânt,
Și să răstignim azi firea, cu-a ei pofte pe pământ,
Dacă vom umbla prin Duhul, cu Isus vom semăna,
Și-n a noastră azi umblarea, slava Lui se va vedea.

Să nu căutăm o slavă, ce e una doar deșartă,
Este slava ce de Domnul, poate ca să ne despartă,
Să fim sfinții cei din țară, mult plăcuți Celui ce-i sfânt,
Plini de roadele ce poate, să le-aducă Duhul sfânt.

Goi de ură, clevetire, fără fire pământească,
Vom avea o propășire, către slava cea cerească,
Doar sub o călăuzire... cea a Duhului cel sfânt,
Vom ajunge-n cer când toate, vor sfârși pe-acest pământ.
Amin(diana)