Iubire, ce-ai venit de sus!

Iubire, ce-ai venit de sus
Pe lemnul crucii-n umilinţă,
Tu pacea scumpă ai adus
Prin faptul că Te-ai supus
Purtându-ne, în suferinţă!

Prin planul cel de mântuire
Tu-ai părăsit Tronul Divin,
Şi-ai dovedit că eşti Iubire
Pentru a noastră mântuire,
Jertfindu-Te în mod deplin!

Şi când la al gurii mormânt
Cu piatră-ai fost acoperită,
Ne-ai arătat că din pământ
Spre a zbura în cerul sfânt,
Poţi să Te scoli, nebiruită!

Şi-ai arătat că eşti mai tare
Ca moartea şi-a ei locuinţă,
Şi-asemeni faclei arzătoare
Cu-a sa lumină-n depărtare
Ai strălucit viu, prin biruinţă!

Ai traversat atâtea veacuri
Cu vestea bună a-mpăcării,
Sfărmând şi suliţe, şi arcuri
Băgând războinicii în ţarcuri
Ce stau pe calea răzbunării!

Şi de la mare... l-altă mare,
Până la margini de pământ,
Tu pacea veşnică sub soare
De confluienţă-ntre popoare,
Ai întărit, cu-al Tău Cuvânt!

Flavius Laurian Duverna
30 martie 2007