Iubirea e darul prea mare...

Iubirea e darul prea mare
Un atribut sublim, feeric,
Pentru o lume în pierzare
Prinsă-n crudele zăvoare,
Legată-n lanţul Luciferic.

Ea S-a născut din veşnicii
Şi veacuri multe au trecut,
Pân-să se-arate în raze vii
Pentru ai Domnului copii -
Să caute ce-a fost pierdut.

Din taina ascunsă, s-a ivit
Mijlocul practic de salvare,
Şi-acel ce crede-i mântuit,
Fiind de păcate, ispăşit -
În Jertfa sacră salvatoare.

Şi-acele lumi, nenumărate
Prin vestea bună a jertfirii,
Privind, au fost stupefiate
De aplecare prin dreptate,
De prea înjosirile... Iubirii.

Au înţeles, doar la Calvar
Puterea cea miraculoasă,
De-a întregi prin jertfă iar
În raiul, spendid prin har
O veşnică, singură Casă.

Ca o pecete neschimbată
Din jar aprins Ea izvorând,
Rămâne-o flacără-nălţată
Şi nu s-o stinge niciodată,
Spre alte sfere, luminând.

Flavius Laurian Duverna
30 martie 2007